Practica instanțelor de judecată din România țin cont de interesul superior al minorului atunci când se stabilește un program de vizită al minorului. Conform Legii nr. 272/2004 , copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu rudele.
Conform Codului Civil, părintele care nu locuiește cu minorul în mod statornic are dreptul de a avea legături personale. Astfel, nu are relevanță dacă nu locuiți cu minorul, aveți dreptul a menține relații cu minorul.
Interesul superior al minorului implică acel fenomen al menținerii legăturilor efective care conduc la existența unei vieți de familie cu ambii părinți. Atingerea unui astfel de deziderat presupune în mod necesar ca, copilul să coabiteze cu ambii părinți pe o durată de timp suficient de îndelungată.
- Este foarte important de precizat faptul că minorul trebuie să relaționeze cu ambii părinți și ca părintele care locuiește în mod statornic cu copilul să se implice în obișnuirea acestuia cu părintele de care a fost separat o perioadă îndelungată de timp.
Programul de vizită stabilit trebuie să fie stabilit în așa fel încât minorul să nu sufere traume emoționale ce i-ar afecta personalitatea în curs de formare dar și viitorul acestuia.
În cadrul echipei SAUCA&PARTNERS, exista un avocat specializat în dreptul familiei , cu peste 15 ani experiență, care vă poate îndruma și ajuta în orice problemă ivită în acest sens.