NEÎNDEPLINIREA DE CĂTRE SALARIAT A ATRIBUȚIILOR DIN FIȘA POSTULUI NU CONSTITUIE UN MOTIV PENTRU NEPLATA DREPTURILOR SALARIALE
Conform unei decizii recente, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în cazul în care un salariat nu își îndeplinește atribuțiile de serviciu, astfel cum sunt ele stipulate în fișa postului, angajatorul nu poate decide, în mod unilateral, să nu îi plătească salariul.
În respectivul litigiu, angajatorul a motivat faptul că nu a achitat drepturile salariale angajatului său timp de cinci luni, deoarece acesta nu și-a executat atribuțiile, iar din cauza activității defectuoase a acestuia și a greșelilor făcute, firma a avut de suferit, administratorul fiind pasibil de răspundere penală. Mai mult, angajatorul a fost nevoit să recruteze un alt salariat pentru a descoperi și a remedia greșelile.
Instanța a reținut că: „deși salariatul nu și-a îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu potrivit fișei postului, asta nu îl exonerează pe angajator de plata drepturilor salariale, atât timp cât se impunea să clarifice, într-o manieră corectă, legală, modul de derulare a raportului de muncă. Angajatorul avea la îndemână mijloacele legale, după caz, să suspende (art. 50 din Codul muncii), să modifice (art. 48 din Codul muncii), eventual să înceteze contractul individual de muncă, pentru unul dintre motivele prevăzute de lege”.
De asemena, instanța a mai reținut că: „Din actele dosarului instanța retine că pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plata a salariului și că deși , potrivit art. 272 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, acesta nu a prezentat, la solicitarea instanței (astfel cum s-a dispus prin încheierea din data de 2.03.2020 și cea din data de 06.07.2020 ) documentele prevăzute de art. 168 din Codul muncii, fapt pentru care instanța nu poate decât sa prezume neplata salariului pentru perioada solicitată de reclamant.”
Aveți nevoie de un avocat specializat în dreptul muncii pentru a vă reprezenta cu succes interesele în fața instanței de judecată?
Avocații specializați în dreptul muncii de la SAUCĂ & PARTNERS vă stau la dispoziție pentru orice problemă ridicată de legislația muncii.