Conform prevederilor legale, obiectul de activitate poate fi modificat pentru orice societate înregistrată în România. Orice entitate juridică poate avea un singur obiect de activitate principal, corespunzător unui singur cod CAEN, dar și coduri CAEN în obiectul de activitate secundar.
Primul pas ce trebuie făcut în procesul de modificare a obiectului principal de activitate este depunerea unei cereri de înregistrare la Registrul Comerțului aferent.
Care sunt actele necesare pentru a se efectua modificarea obiectului de activitate al societății?
- Act consitutiv actualizat în original;
- Actul modificator al actului constitutiv, în original (hotărâre AGA, decizie asociat unic, act adițional). Avocatul specializat vă va ajuta cu privire la redactarea acesteia
- Declarația pe propria răspundere;
- Avizele prevăzute de legile speciale, dacă este cazul (copii);
- Certificatul de înregistrare al firmei în original.
Actul modificator va fi ulterior publicat în Monitorul Oficial fiind necesară achitarea taxelor aferente. Costurile sunt calculate în funcție de numărul de caractere al actului modificator, respective al hotărârii AGA, decizia asociatului unic, act adițional.
Cât durează această procedură?
Această procedură este foarte scurtă, fiind de 1-2 zile dacă există toate documentele necesare.
Pentru asistență de specialitate în procedura dreptului societar, cabinetul de avocatură Saucă&Partners vă este disponibil la nr. de telefon 0756 384 899 sau la adresa de mail info@sauca.ro, program de lucru L-V de la 09:00 la 18:00.