Executarea hotărârilor judecătorești referitoare la minori
În cazul în care aveși o sentință executorie în care se stabilește că minorul va avea locuința la una dintre părți, dar copilul nu dorește acest lucru, cum se va proceda?
Chiar daca exista o sentinta, se poate obliga copilul ?
Conform art. 911 Cod procedură civilă, ce reglementează procedura executării hotărârilor judecătorești referitoare la minori
( 4 ) : NU este permis niciunei persoane sa bruscheze minorul sau sa exercite presiuni asupra lui pentru a realiza executarea.
În situația în care minorul refuză în mod categoric să-l părăsească pe debitor sau manifestă aversiune față de creditor, executorul va întocmi un proces-verbal care va fi comunicat părților și reprezentantului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, fără a ridica minorul de la părintele debitor al obligației.
Acesta din urmă va sesiza, potrivit art. 912 alin. 2 NCPC, instanța competentă de la locul unde se află minorul pentru ca aceasta să dispună, în funcţie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 3 luni.
La finalul programului va fi întocmit, de către psihologul numit de instanță, un raport care se va comunica instanţei, executorului judecătoresc şi direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Ascultarea minorului în procesul de divorț este, potrivit art. 264 din Codul Civil, obligatorie pentru copilul care a împlinit vârsta de 10 ani și facultativă pentru copilul sub 10 ani.
Cu alte cuvinte, dacă autoritatea comptententă consideră că ascultarea minorului în procesul de divorț este necesară pentru soluționarea cauzei, se va proceda la ascultarea acestuia, chiar dacă minorul are sub 10 ani.
Opinia copilul contează îndeosebi în aspecte ce țin de locuința minorului după divorț (la cine va locui după divorț), exercitarea autorității părintești (de regulă, aceasta se exercită în comun), programul de vizitare (cât de des dorește să se vadă cu părintele la care nu locuiește în funcție de gradul de atașament, necesități etc).
În cadrul echipei SAUCA&PARTNERS există un avocat specializat în dreptul familiei, cu peste 15 ani experiență, care vă poate îndruma în orice problemă ivită în acest sens.