De ce este indicat ca salariații să adere la un sindicat?

  • ianuarie 27, 2023
  • Bogdan
  • 2 min read

În ciuda aparențelor, sindicatele au prin lege atribuții importante în rolul lor de mediator între angajați și angajator.

 

În vederea realizării scopului pentru care sunt constituite, organizațiile sindicale au dreptul să folosească, în condițiile prevăzute de lege, mijloace specifice, cum sunt: negocierile, procedurile de soluționare a litigiilor prin conciliere, mediere, arbitraj, petiție, pichet de protest, marș, miting și demonstrație sau grevă.

 

Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

 

În exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, la cererea scrisă a acestor.

 

Atunci când angajatorii au tendințe abuzive, prezența unei uniuni sindicale în relațiile de muncă ale salariaților, care să le apere interesele, este vitală.

 

În vederea înființării unei organizații sindicale, Cabinetul de Avocatură Saucă&Partners vă poate ajuta cu:

  • analiza legislaÈ›iei specifice de actualitate;
  • analiza practicii judiciare în astfel de speÈ›e;
  • redactarea statutului sindicatului;
  • redactarea procesului-verbal de constituire al sindicatului;
  • redactarea unui model de cerere de adeziune la sindicat, care ulterior se va semna de fiecare membru;
  • redactarea tabelului ce va conÈ›ine membrii sindicatului;
  • redactarea contractului de comodat pentru sediul sindicatului;
  • redactarea cererii pentru acordarea personalității juridice de către judecătoria competentă;
  • obÈ›inerea sentinÈ›ei de înfiinÈ›are a sindicatului de la judecătoria competentă.