Cum puteți contesta Decizia de respingere a cererii de plată a despăgubirilor
emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților ?
Vă aflați în situația în care ați efectuat o cerere de plată a despăgubirilor către Fondul de Garantare a Asiguraților ( FGA) însă aceasta a fost respinsă?
Cum se poate contesta această decizie?
- Împotriva acestei decizii, se poate foruma contestație în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanța civilă competentă de la sediul Fondului, respectiv Tribunalul București. În acest caz este foarte important să nu ratăm termenul limită. Pentru prudență, mereu recomandăm clienților să depunem contestația cu 2/3 zile înainte de data limită, dacă acest lucru este posibil.
- Prin contestație vom sesiza instanța de judecată în vederea obligării FGA la stabilirea cuantumului despăgubirilor și plata acestora (cu penalitățile de întârziere corespunzătoare).
- În cazul în care instanța decide că asigurătorul se află în culpă, va dispuse restituirea cheltuielilor ocazionate de acest litigiu ( onorariul avocat, precum și taxa judiciară de timbru raportată și calculată de instanță în funcție de valoarea despăgubirilor solicitate).
- Te putem ajuta cu consultanță juridică de specialitate cu privire situația ta particulară pentru a vedea dacă îndeplinești sau condițiile prevăzute de lege pentru a avea dreptul la despăgubiri.
- De asemenea, ne ocupăm pentru tine cu profesionalism de tot ce presupune întreaga procedură de redactare și depunere a cererii de chemare în judecată, precum și reprezentarea în fața instanței de judecată competente;
- Ne luăm angajamentul finalizării proiectului solicitat de client într-un termen optim în raport cu rezultatul dorit;
- Ne poți contacta pentru mai multe detalii la nr. de telefon: 0756.348.899 sau la adresa de e-mail: info@sauca.ro.