Sprijin clienții prin soluții juridice eficiente, bazate pe experiență, comunicare și implicare reală.
Despre mine
Pera Mărculescu s-a alăturat echipei Saucă&Partners în luna mai a anului 2022, încă de la începutul stagiaturii în profesia de avocat, devenind în prezent avocat definitiv în cadrul profesiei. Prezența colegului nostru în echipă a contat în permanență din ziua în care ni s-a alăturat, făcându-și simțită prezența prin idei inovative, prin raționamentul său analitic și prin dorința continuă de a se dezvolta profesional A demonstrat consecvență și implicare în toate proiectele în care a fost implicat, contribuind activ la soluționarea unor spețe complexe De asemenea, deschiderea sa către învățare și colaborare s-a reflectat în modul eficient în care a gestionat sarcinile și a abordat provocările profesionale. Pera s-a specializat în domenii precum dreptul muncii, drept comercial ( contracte și litigii intre profesionisti), consultanță juridică în domeniul dreptului administrativ și urbanism, proceduri de recuperare a creanțelor.