Contracte

Cabinetul de Avocatura SAUCA & PARTNERS are o experiență vastă în materie contractuală, iar în acest sens oferim  servicii juridice in ceea ce privește

Serviciile noastre acoperă o gamă largă de situații:

Redactarea contractelor

În activitatea noastră am redactat de la 0 atât contracte ”tradiționale” (spre ex. vânzare-cumpărare, închiriere, arendă, etc.), cât și contracte ”actuale” (a căror necesitate s-a născut din evoluția recentă a nevoilor societății, spre ex. contract de promovare pentru influenceri, etc.)

Negocierea clauzelor contractuale

În activitatea noastră, am reprezentat clienți care fie urmau să înceapă negocierea clauzelor unui contract prestabilit de către partea adversă, fie care se aflau chiar în timpul negocierii deja începute.

Prin negocieri am reușit să obținem avantaje contractuale pentru clienții noștii, punându-i într-o situația multe mai avantajoasă din punct de vedere contractual decât cea în care se aflau la început.

Pentru a putea redacta sau modifica un contract, nu este suficient ca un avocat să cunoasca doar prevederile legale, ci este necesară o vastă experiență în marie contractuală, pentru a înțelege  scopul avut in vedere de catre client, pentru a înțelege interesele acestuia, astfel incat la final contractul sa respecte atat legea, cat si interesele clientului și să-i ofere un grad de protecție corespunzător situației în care se află.

Semnarea unui contract neadaptat nevoilor particulare ale situației tale, reprezintă un risc major pentru interesele tale și pentru finalitatea contractului, care poate fi cu mult diferită decât ceea ce s-a preconizat la început, toate acestea din cauza unui contract deficitar.

Pentru redactarea/negocierea/modificarea unui contract, avocatul specializat în contracte și clientul trebuie să formeze o echipă, întrucât avocatul este specialistul care transpune din punct de vedere juridic o anumită voință, însă voința aparține clientului în totalitate, acesta din urmă fiind cel care a ”proiectat” respectivul raport juridic.

Cum poți să eviți un potențial litigiu care izvorăște dintr-un contract incert?

Contacteaza un avocat inainte de a semna un contract, pentru a înțelege într-o proporție de 100% care sunt implicațiile juridice la care vei adera prin semnarea contractului.

Colaborarea cu un avocat înainte de semnarea contractului, poate conduce de foarte multe ori la implementarea de mecanisme juridice în conținutul contractului, care să descurajeze nerespectarea clauzelor, spre exemplu: clauze care să evalueze anticipat nerespectarea unei anumite obligații, penalități, etc.

Dacă totuși ai semnat un contract și partenerul contractual nu și-a respectat obligațiile, mai poți evita un litigiu?

Da, se poate!

În experiența noastră, am reușit să evităm prin declanșarea unor negocieri, litigii care ar fi durat în instanță ani de zile, perioadă în care bunurile/sumele de bani supuse neînțelegerilor dintre părți, ar fi rămas blocate în incertitudine, cu consecințe importante pentru clienții noștrii.

Negocierile în astfel de situații (care se află în plină desfășurare) trebuie să plece de la dispozițiile legale, extracontractuale, care produc efecte chiar dacă părțile nu le-au inserat în conținutul contractului, sens în care trebuie identificate de către un avocat cele mai avantajoase remedii pentru fiecare speță în parte.

Dacă totuși partea adversă nu dorește negocierea și începe un litigiu?

Încercarea de negociere și strategia adoptată înainte de declanșarea unui litigiu are o importanță deosebit de ridicată chiar și pentru parcursul litigiuli.

Strategia de negociere, anterioară litigiului, este gândită întotdeauna și pentru posibilitatea în care se va ajunge în instață.

Avocatul specializat oferta asistenta juridica la negocierea, modificarea, adaptarea si redactarea:
  • Contractului de vanzare-cumparare
  • Contractului de vanzare-cumparare cu rezerva dreptului de proprietate
  • Promisiunii de vanzare cumparare
  • Contractului de furnizare de bunuri
  • Contractului de prestare de servicii.

Deținem o experiență vastă în redactarea unor astfel de contracte, având expertiză de la redactarea unor contracte cu obiecte relativ simple precum prestarea unor servicii de excavare, până la redactarea unor contracte cu obiect complex, cum ar fi prestarea unor servicii de creare site-uri web.

  • Contractului de distributie
  • Contractului de comodat cand se transmite gratuit folosinta unui bun
  • Contractului de inchiriere
  • Contract de arenda
  • Contractului de tranzactie
  • Contractului de cesiune creanta
  • Contractului de antrepriza
  • Contractului de executie lucrari
  • Contractului de sponsorizare
  • Contractului de mecenat
  • Contractului de intermediere
  • Contractului de comision
  • Contractului de custodie
  • Contractului de transport/ casa de expeditii
  • Contractului de consultanta
  • Contractului de asistenta tehnica
  • Acordului de neconcurenta
  • Contract de ipoteca mobiliara sau imobiliara
  • Contract de promovare produse prin intermediul influencerilor, pe platformele de social media;
  • Contracte de colaborare, pentru vânzare bunuri în baza unui comision (ex. suplimente nutritive sportivi în sălile de fitness, etc.)
Suntem membri ai: