IMPOZITĂRI ȘI RESTRICȚII LA VÂNZĂREA TERENURILOR AGRICOLE SITUATE ÎN EXTRAVILAN
Vă readucem aminte cu acest prilej că, începând cu data de 13 octombrie 2020, au devenit aplicabile prevederile Legii cu nr. 175/2020 care a modificat în mod substanțial modul în care terenurile agricole din extravilan pot face obiectul unor contracte de vânzare, lărgind pe această cale paleta celor care au un drept legal de preemțiune, precum și termenul calendaristic în care poate fi exercitat acest drept( pentru a revedea punctual fiecare modificare vă invităm să recitiți articolul nostru precedent: link https://sauca.ro/reguli-noi-privind-vanzarea-terenurilor-agricole-din-extravilan/).
Vânzarea liberă a acestor terenuri se va putea realiza doar în cazul neexercitării dreptului de preempțiune, dacă niciunul dintre potențialii cumpărători, în termenul legal, nu îndeplinește condițiile pentru a putea cumpăra terenul agricol situat în extravilan, înstrăinarea acestuia prin vânzare se poate face către orice persoană fizică sau juridică, în condițiile prezentei legi.
Legea 175/2020 stabilește că, atunci când vor dori să vândă un teren agricol achiziționat cu până la opt ani înainte, vânzătorii vor trebui să plătească un impozit de 80% pe “suma ce reprezintă diferența dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare, în baza grilei notarilor din respectiva perioadă”.
Reiterăm faptul că, în privința persoanelor juridice: în cazul înstrăinării directe sau indirecte, înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărarea terenului, a pachetului de control al societăților care au în proprietate terenuri agricole situate în extravilan și care reprezintă mai mult de 25% din activele acestora, vânzătorul va avea obligația de a plăti un impozit de 80% din diferența de valoare a terenurilor respective calculată pe baza grilei notarilor între momentul dobândirii terenurilor și momentul înstrăinării pachetului de control. Prin excepție, obligația de plată a impozitului indicat nu se aplică reorganizării sau realocării de bunuri în cadrul aceluiași grup de societăți.
Menționăm că Legea 175/2020 stabilește și că nerespectarea dreptului de preempțiune la vânzarea unui teren agricol va putea aduce amenzi duble față de cele din prezent, adică amenzile vor fi cuprinse între 100.000 și 200.000 de lei.
Doriți un avocat specializat în drept civil și drept imobiliar care să vă asiste în procedura de vânzare a terenurilor agricole? Avocații specializați de la SAUCĂ & PARTNERS sunt la un telefon distanță, nu ezitați să-i contactați.