Taxa pe valoarea adăugată este reglementata si de-o legislație comunitara, comuna tarilor membre U.E, iar cu privire la dreptul de deducere Curtea Europeana de Justiție s-a pronunțat in nenumărate cazuri, pronunțând cu fermitate ca dreptul de deducere a TVA nu poate fi anulat pe motive de forma , deoarece acest lucru ar însemna o abatere si încălcare a principiului neutralității acestui tip de taxa.
In sprijinul afirmațiilor noastre invocam câteva Hotărâri ale Curții Europene de Justiție pronunțate in acest sens:
A) Hotararea Curtii Europene din data de 21.06.2012 in cauzele conexate C-80/11 si C-142/11 menționează in mod expres ca :
“Articolul 167, articolul 168 litera (a), articolul 178 litera (a) si articolul 273 din Directiva 2006/112 trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naționale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză dreptul de deducere pentru motivul că persoana impozabilă nu s‑a asigurat că emitentul facturii aferente bunurilor pentru care se solicită exercitarea dreptului de deducere avea calitatea de persoană impozabilă, că dispunea de bunurile în cauză si era în măsură să le livreze si că a îndeplinit obligațiile privind declararea si plata taxei pe valoarea adăugată sau pentru motivul că persoana impozabilă respectivă nu dispune, în plus fată de factura mentionată, de alte documente de natură să demonstreze că împrejurările mentionate sunt întrunite, desi conditiile de fond si de formă prevăzute de Directiva 2006/112 pentru exercitarea dreptului de deducere sunt îndeplinite, iar persoana impozabilă nu dispunea de indicii care să justifice presupunerea existentei unor nereguli sau a unei fraude în sfera emitentului menționat.”
B) Hotărârea Curții Europene din data de 08.05.2008 in cauzele conexate C‑95/07 si C‑96/07 arata:
« 63 Într‑adevăr, din moment ce este incontestabil că sistemul de taxare inversă era aplicabil acțiunilor principale, principiul neutralității fiscale impune ca deducerea TVA‑ului aferent intrărilor să fie acordată dacă cerințele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerințe de formă au fost omise de către persoanele impozabile (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 27 septembrie 2007, Collée, C‑146/05, Rep., p. I‑7861, punctul 31) »
C) Hotararea Curtii Europerene din data de 21.10.2010 in cauza C‑385/09, arata:
“42.Pe de altă parte, Curtea s‑a pronuntat, în contextul sistemului de taxare inversă, în sensul că principiul fundamental al neutralitătii TVA‑ului impune ca deducerea TVA‑ului aferent intrărilor să fie acordată dacă cerintele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerinte de formă au fost omise de către persoanele impozabile (Hotărârea din 8 mai 2008, Ecotrade, C‑95/07 si C‑96/07, Rep., p. I‑3457, punctul 63, si Hotărârea din 30 septembrie 2010, Uszodaépítö, C‑392/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 39). Din moment ce administrația fiscală dispune de informatiile necesare pentru a stabili că persoana impozabilă, în calitate de destinatar al operatiunilor în cauză, este obligată la plata TVA‑ului, aceasta nu ar putea impune, în ceea ce privește dreptul persoanei impozabile de a deduce această taxă, condiții suplimentare care pot avea ca efect anihilarea exercitării acestui drept (a se vedea Hotărârile citate anterior Ecotrade, punctul 64, si Uszodaépítö, punctul 40).
49 .În plus, Curtea s‑a pronunțat deja în sensul că măsurile pe care statele membre au posibilitatea să le adopte în temeiul articolului 273 din Directiva 2006/112 în vederea colectării în mod corect a taxei si a prevenirii evaziunii fiscale nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea unor astfel de obiective si nu trebuie să pericliteze neutralitatea TVA‑ului (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 27 septembrie 2007, Collée, C‑146/05, Rep., p. I‑7861, punctul 26 si jurisprudența citată)”
Organul de inspecție fiscala nu a ținut cont de practica recenta a CJUE din care rezulta foarte clar ca organele fiscale nu trebuie sa refuze dreptul de deducere TVA in mod abuziv, pe motiv ca nu sunt prezentate documente justificative.
Conform Deciziilor CJUE în cauzele C-642/11, Stroy Trans EOOD contra Bulgariei și C-643/11, LVK EOOD contra Bulgariei, organele fiscale trebuie sa solicite contribuabilului documente si informații a căror obținere si verificare nu necesita demersuri excesive in raport cu specificul unor relații de afaceri normale : facturi, documente de transport, documente de decontare, date de identificare a furnizorului, modul in care au fost utilizate bunurile achiziționate.
Organul fiscal refuza dreptul de deducere TVA pe motiv ca factura fiscala prezentata de subscrisa societate împreuna cu contractul aferent, împreuna cu explicațiile punctuale ale subscrisei societăți nu sunt suficiente pentru a demonstra scopul economic, respectiv faptul ca am plătit servicii/ bunuri ce au fost destinate in scopul unor operațiuni impozabile.
Aceasta practica a organului fiscal este criticata recent prin conținutul deciziei C-430/19 pronunțata de CJUE in data de 4 iunie 2020 la o cerere de decizie preliminara transmisa de către Tribunalul Cluj din Romania.
Aceasta decizie CJUE este obligatorie in Romania. Conținutul acestei Decizii are o importanta covârșitoare întrucât se menționează clar ca nu se poate refuza unei societăți comerciale dreptul de deducere a TVA ului , daca prezinta doar o factura si nu prezinta alte elemente care să probeze realitatea operațiunilor economice realizate.
CJUE consacra in mod obligatoriu faptul ca factura este suficienta pentru deducerea TVA , fără a fii necesare prezentarea altor documente + elemente care sa probeze scopul operațiunilor economice realizate.
Din analiza Deciziei C-430/19 pronunțata de CJUE in data de 4 iunie 2020 rezulta următoarele :
- ”principiile care guvernează aplicarea de către statele membre a regimului comun al TVA‑ului, în special cele ale neutralității fiscale și securității juridice, trebuie interpretate în sensul că se opun ca persoanei impozabile destinatare a acestei facturi să i se refuze dreptul de deducere a TVA‑ului dacă nu este în măsură să furnizeze, în afara facturii menționate, alte elemente care să probeze realitatea operațiunilor economice realizate.
- Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, dreptul persoanelor impozabile de a deduce din TVA‑ul pe care îl datorează TVA‑ul datorat sau achitat pentru bunurile achiziționate sau pentru serviciile primite în amonte și utilizate în scopul operațiunilor lor taxabile constituie un principiu fundamental al sistemului comun al TVA‑ului instituit de legislația Uniunii. Astfel cum în mod repetat a statuat Curtea, dreptul de deducere prevăzut la articolul 167 și următoarele din Directiva TVA face parte integrantă din mecanismul TVA‑ului și, în principiu, nu poate fi limitat (Hotărârea din 16 octombrie 2019, Glencore Agriculture Hungary, C‑189/18, EU:C:2019:861, punctul 33 și jurisprudența citată).
- Întrucât prezentarea unor astfel de documente suplimentare nu este prevăzută de articolul 178 litera (a) din Directiva TVA și poate afecta în mod disproporționat exercitarea dreptului de deducere, precum și, prin urmare, principiul neutralității, administrația fiscală națională competentă nu poate solicita în general o astfel de prezentare.
- Curtea declara : ”Principiile care guvernează aplicarea de către statele membre a regimului comun al taxei pe valoarea adăugată (TVA), în special cele ale neutralității fiscale și securității juridice, trebuie interpretate în sensul că se opun ca, în prezența unor simple bănuieli nesusținute cu dovezi ale administrației fiscale naționale cu privire la realizarea efectivă a operațiunilor economice care au stat la baza emiterii unei facturi fiscale, persoanei impozabile destinatare a acestei facturi să i se refuze dreptul de deducere a TVA‑ului dacă nu este în măsură să furnizeze, în afara facturii menționate, alte elemente care să probeze realitatea operațiunilor economice realizate.”
In cazul in care se întocmește o decizie de impunere si un Raport de inspecție fiscala unde se refuza dreptul de deducere al TVA-ului motivat ca nu s-au prezentat documente justificative , va recomandam sa luați legătura cu un avocat bun in TVA , in drept fiscal care sa redacteze contestația prealabila.
