- Legat de întoarcerea șoferilor cu autocamioanele după 8 săpt. de efectuat transport internațional.
- Conform art. 5 alin.(1) din Regulamentul 1055/2020, în statul membru de stabilire, societatea de transport trebuie:
„ să organizeze activitatea parcului său de vehicule în așa fel încât să asigure că vehiculele aflate la dispoziția întreprinderii și folosite în transportul internațional se întorc la unul dintre centrele operaționale din statul membru respectiv în termen de opt săptămâni de la plecarea din acesta”.
Astfel, vehiculele care efectuează transport internațional trebuie să se întoarcă în țara unde societatea de transport își are fie sediul principal, fie un sediu secundar în termen de 8 săptămâni de la plecarea lor din țara. Nu este obligatoriu ca vehiculele să se întoarcă fix în același punct din care au plecat, esențial este ca vehiculul să se întoarcă pe teritoriul României.
- Conform prevederilor Regulamentului 1071/2009, care a fost modificat în parte prin dispozițiile Regulamentului 1055/2020, pentru întreprinderile care exercită ocupația de operator de transport rutier trebuie să îndeplinească o serie de condiții, respectiv:
- a) să aibă un sediu real și stabil pe teritoriul unui stat membru;
(b) să aibă o bună reputaţie;
(c) să aibă capacitatea financiară adecvată;
(d) să aibă competenţa profesională necesară.
Astfel, potrivit prevederilor de la lit.a), societatea de transport trebuie să aibă un sediu în statul de stabilire în care să dețină toate documentele legate de activitatea de transport, precum și orice documente la care autoritatea competentă( anaf, itm,etc) trebuie să aibă acces. Acest sediu nu este în mod obligatoriu locul la care trebuie să se întoarcă autovehiculele, societatea transportatoare poate să dețină un spațiu de parcare special amenajat în acest sens unde autocamioanele pot staționa.
- Legat de timpul de repaus.
- Pauze de repaus: după fiecare 4 ½ ore de condus, conducătorul trebuie să facă o pauză de 45
- Durata de conducere săptămânala nu poate depășii 56 ore. O noua perioada de odihna saptamanalaincepe nu mai tarziu de sfărșitul a 6 perioade de 24 h de la încheierea perioadei de repaus anterioara( spre pildă: LUNI – 9 ORE / MARTI – 10 ORE / MIERCURI – 9 ORE / JOI – 10 ORE / VINERI – 9 ORE / SAMBATA – 9 ORE /DUMINICA – Odihna săptămânala)
- Durata de conducere acumulata in doua saptamani consecutive nu poate depasi 90 ore.
- Perioada de odihna zilnica – caz particular
In cazul in care conducatorul insoteste vehiculul transportat cu trenul sau feribotul, si el ia o perioada de odihna zilnica normala, aceasta poate fi intrerupta de maxim doua ori prin alte activitati a caror durata sa nu depaseasca 1 oră. - Perioadă redusă: Perioada de odihna zilnica redusa trebuie sa fie de cel putin 9 ore dar sa nu depaseasca 11 ore
- Perioadele de repaus normale, precum și orice perioadă de repaus de mai mult de 45 de ore( inclusiv perioadele de repaus luate pentru a compensa perioadele de repaus reduse) trebuie luate în stabilimente special amenajate( iar NU în cabina autocamionului). Taxele de cazare urmând a fi suportate de societatea transportatoare.
- La fiecare 4 săptămâni conducătorii auto trebuie să revină la centrul operațional al societății transportatoare( la sediul societății/pct.de lucru al acesteia sau la locul de reședință al conducătorului auto).