Evoluția crizei economice generate de pandemia covid-19 a dus la schimbarea recentă a reglementărilor privind acordarea șomajului tehnic așa cum este prevăzut de O.U.G. 30 din 2020.
- Prima măsură constă în lărgirea subiectelor care pot să beneficieze de șomaj tehnic, au fost incluși în categoriile de beneficiari, pe lângă angajații companiilor și firmelor care au fost afectate de criza coronavirus și cei care au venituri din PFA, drepturi de autor sau angajații cluburilor sportive.
- A fost eliminată obligația privind obținerea certificatului pentru situații pe urgență pentru acordarea șomajului tehnic.
- Plata sumelor de bani se va reduce la 15 zile de la depunerea documentelor, iar nu 30 cât era stipulat anterior.
- Angajatorii nu mai sunt legați de scăderea încasărilor cu minim 25% în luna martie față de media lunilor ianuarie – februarie. În acest moment nu mai există nicio limită a scăderii încasărilor pentru a se solicita acordarea șomajului tehnic.
- În plus, a fost eliminată și restricția privind numărul de angajați pentru care se cere indemnizația care era limitat la 75% din numărul de angajați pentru aceste firme, astfel, se extinde facilitatea la toți angajații companiilor afectate de epidemia de coronavirus.
- Daca o persoana are 2 contracte de munca si doar unul e suspendat nu primește indemnizația de somaj. Daca are 2 contracte de munca si ambele sunt suspendate, atunci beneficiază de indemnizația cea mai avantajoasa.
În cazul societăților, acestea sunt obligate să depună o declarație pe proprie răspundere , care să certifice faptul că informațiile sunt adevărate și li se prezintă consecință juridică a prezentării unor informații false și o listă cu toți angajații pentru care se solicită șomaj tehnic.
În cursul zilelor viitoare va apărea și un model pentru această declarație. Toate aceste documente se depun la A.J.O.FM. din raza sediului lor profesional. În termen de 15 zile de la depunerea documentelor, Ministerul Muncii, prin A.J.O.F.M., va face plata către angajator. Angajatorii au obligația ca în 3 zile de la primirea banilor să facă plata către angajați. Documentele vor fi transmise prin intermediul poștei electronice
În cazul, P.F.A.-urilor, a profesilor liberale, a celor care au venituri din drepturile de autor, ș.a.m.d., acestea trimit aceleași documente care se depun de această dată la Agenția pentru Plăți și Inspecții Sociale din raza sediului lor profesional. În acest caz, statul va vira plata indemnizației în termen de 10 zile de la depunerea documentelor.
Când se pot depune documentele?
Societăți: Pentru perioada 16 – 31 martie începând cu 1 aprilie.
Pentru perioada 1 aprilie – 16 aprilie începând cu 1 mai
Celelalte categorii (PFA, profesii liberale, etc): Până în data de 10 ale lunii (aprilie/mai).
Daca aveti nevoie de consultanta juridica, nu ezitati sa ne contactati. Suntem alaturi de clientii nostri.