Decizie măsuri asiguratorii, anulată
Organul fiscal a considerat că minarea de criptomonede este considerată schimb de monedă virtuală, în urma procesului în care o firmă din Cluj-Napoca a obținut în instanță anularea deciziei de instituire măsuri asiguratorii emisă de AJFP Caraș-Severin, care a emis și o decizie de impunere, considerând activitatea de minare de criptomonede schimb de monedă virtuală, cea din urmă fiind scutită de TVA fără drept de deducere.
După recalificare, inspectorii fiscali au estimat că societatea are obligații suplimentare în materie de TVA în sumă totală de 5,8 milioane lei. De asemenea, au considerat și că societatea trebuia să aplice mecanismul pro-rata în materie de TVA.
Inspectorii fiscali au procedat la emiterea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, prin intermediul căruia a fost impus sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile ale societății, respectiv a fost instituită poprirea asiguratorie asupra disponibilităților bănești din conturile bancare.
Reprezentații firmei precizează că : “ Activitatea efectivă prestată de societatea Evobits Information Technology SRL în legătură cu criptomoneda este de minare, nu de schimb valutar de criptomonedă în monedă tradițională.
Minarea de criptomonede este considerată schimb de monedă virtuală? 292 alin. (2) lit. a) pct. 4 din Codul fiscal privind scutirea de TVA, fără drept de deducere.”
Reclamanta susține însă că , aceste operațiuni de minare și cheltuielile aferente resurselor utilizate în efectuarea activității de minare sunt operațiuni impozabile în sensul Directivei 2006/112/EC privind regimul comun al taxei pe valoarea adăugată.
În concluzie, Curtea de Apel a admis acțiunea și a motivat după cum urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 213 alin. 2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, măsurile asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, se dispun în cazuri excepționale, legiuitorul explicitând această sintagmă, prin redarea unor situații precum existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Curtea reține că în speța de față Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu este motivata în concret, în sensul ca organele de control nu indica în concret care sunt motivele obiective sau indiciile care le-au format concluzia ca ar exista un pericol ca reclamanta să se sustragă de la urmărire sau sa își ascundă ori risipesc patrimoniul, periclitând sau îngreunând colectarea.
Se mai reține că la dosarul cauzei nu există probe din care instanța să poată reține că debitorul ar fi încercat să se sustragă de la urmărire sau ar fi încheiat anumite acte prin care să-și diminueze patrimoniul.
In lipsa unor asemenea dovezi, măsura de instituire a măsurilor asigurătorii nu este întemeiată. Nu s-ar putea reține că existența unui debit către bugetul de stat implică în mod automat prezumția că debitorul încearcă să se sustragă de la plata obligațiilor.
Mai mult, chiar textul legal invocat, precizează că o instituire a măsurii asigurătorii este condiționată de existența pericolului ca debitorul prin acțiunile sale să-și creeze o stare de insolvabilitate, or dovada unor acțiuni ale contestatorului în acest sens nu a fost făcută.
Curtea constată că decizia, ținând cont de considerentele detaliate pe larg, de instituire a măsurilor asigurătorii a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale în ceea ce privește conținutul actului, iar sancțiunea care intervine în acest caz este nulitatea actului, întrucât acest act este ilegal din punctul de vedere al procedurii de elaborare.
