MĂSURI PENTRU PREVENIREA INSOLVENȚEI – CONCORDATUL PREVENTIV
Criza economică provocată de pandemia virusului covid-19 va avea un efect negativ asupra multor societăți din România, unele vor fi nevoite să apeleze la procedura insolvenței pentru a încerca o redresare a afacerii și pentru a încerca evitarea falimentului. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva demersuri ce se pot desfășura înainte de a apela la procedura insolvenței:
Concordatul preventiv este reglementat de Legea nr. 85/2014 unde este definit ca un contract încheiat între debitor și creditorii care dețin cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate, omologat de judecătorul sindic, prin care debitorul propune un plan de redresare și de realizare a creanțelor acestor creditori, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depășire a dificultăților în care se află.
Concordatul preventiv este un instrument juridic prin care debitorul propune un plan de redresare creditorilor săi; este o modalitate de a evita procedura complicată a insolvenței.
Cine poate apela la concordatul preventiv?
În general, orice debitor persoană juridică sau persoană fizică(în acest caz doar cei care desfășoară activități de comerț) aflat în dificultate financiară poate introduce la tribunal o cerere de deschidere a procedurii concordatului preventiv.
Atenție! Sunt excluse de la această procedură următoarele persoane:
- Debitorul care în cei 3 ani anteriori cereri de concordat preventiv a mai beneficiat de un contract de concordat preventiv.
- Debitorul nu poate apela la această procedură dacă în ultimii 5 ani anteriori ofertei de concordat preventiv, debitorul/acționarii/asociații sau administratorii au fost condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului, de corupție, de serviciu, de fals, precum și pentru infracțiunile prevăzute la art. 16 lit.b) din Legea 85/2014
- Debitorul nu poate apela la concordatul preventiv atunci când s-a dispus suportarea unei părți a pasivului acestuia de către membrii organelor de conducere/supraveghere
Debitorul, prin cererea adresată tribunalului, propune un administrator concordatar provizoriu, dintre practicienii în insolvență autorizați în condițiile legii. Acest administrator urmează să fie numit de către judecătorul-sindic.
În termen de 30 de zile de la numirea sa, administratorul concordatar elaborează împreună cu debitorul lista creditorilor și oferta de concordat preventiv( aceasta cuprinde proiectul de concordat și planul de redresare). Oferta de concordat urmează să fie notificată creditorilor și se depune la dosarul cauzei de la tribunal.
Trebuie să menționăm că, în baza ofertei de concordat preventiv, debitorul poate solicita judecătorului sindic și suspendarea provizorie a urmăririlor silite.
Oferta de concordat preventiv și eventualele amendamente rezultate în urma negocierilor sunt supuse votului creditorilor.
După aprobarea sa de către creditori, concordatul preventiv este supus omologării de către judecătorul-sindic.
De la data comunicării hotărârii de omologare a concordatului preventiv se suspendă de drept urmăririle individuale ale creditorilor semnatari asupra debitorului și curgerea prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanțelor acestora contra debitorului. De asemenea, prin omologarea se suspendă de drept și toate procedurile de executare silită.
Atragem atenția că în perioada concordatului preventiv omologat nu se poate deschide procedura insolvenței față de debitor.
Procedura concordatului preventiv se închide prin finalizarea ei cu succes sau, dimpotrivă în cazul imposibilității realizării obiectivelor stabilite.
Legea 85/2014 precizează că în toată perioada desfășurării concordatului preventiv, debitorul își desfășoară activitatea în limitele afacerii sale obișnuite, în condițiile concordatului, sub supravegherea administratorului concordatar.
Vă confruntați cu probleme economice în această perioadă și nu știți ce procedură preventivă să alegeți? Doriți să aflați dacă concordatul preventiv se potrivește afacerii dumneavoastră? Avocații specializați de la SAUCĂ & PARTNERS vă stau la dispoziție cu cele mai profesioniste sfaturi juridice.