LEGEA CARE STABILEȘTE VALOAREA TVA-ULUI DE 5% PENTRU LOCUINȚELE CU O VALOARE DE PÂNĂ LA 140.000 EURO A FOST AMÂNATĂ
Conform actelor normative publicate în ultimul număr al Monitorului Oficial din decembrie 2020 se prevede că:
„[…] ţinând cont că neadoptarea în regim de urgenţă a unei măsuri de prorogare până la 1 ianuarie 2022 a termenului intrării în vigoare a măsurilor privind aplicarea deductibilităţii integrale a ajustărilor pentru creanţele neîncasate, precum şi privind majorarea la 140.000 euro a plafonului pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale ar genera un impact suplimentar asupra veniturilor bugetare”.
Astfel, condiţiile prin care se poate achiziţiona o locuinţă cu TVA de 5% ar fi trebuit să se schimbe de la începutul acestui an, dar, odată cu apariția OUG 226/2020, aplicarea lor a fost amânată pentru 2022.
În prezent, plafonul până la care se aplică o cotă redusă de TVA, de 5%, la vânzarea locuințelor este de 450.000 de lei.
Legea care ar fi trebuit să se aplice de la 01 ianuarie 2021 prevedea un plafon de 750.000 lei pentru aplicarea cotei de TVA de 5%.
În prezent, pentru aplicarea cotei de 5%, pe lângă prețul imobilului, actuala legislație se referă și la suprafața casei sau apartamentului ce urmează a fi achiziționată. Mai exact, se aplică TVA de 5% la locuințe dacă ele au o suprafață utilă de maximum 120 m2, fără anexele gospodărești.
Totodată, regimul redus de TVA se aplică locuinţelor cumpărate de orice persoană fizică, fără condiţionări legate de starea civilă, aşa cum era stabilit înainte de 2019.
Doriți un avocat specializat în drept civil și drept imobiliar care să vă asiste în procedura de vânzare a unei locuințe? Avocații specializați de la SAUCĂ & PARTNERS sunt la un telefon distanță, nu ezitați să-i contactați.