Legea privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a școliilor
Ținând seama contextul epidemiologic actual, autoritățile au stabilit închiderea școlilor și a universităților până la data de 22 martie 2020, cu posibilitatea de a prelungi această perioadă.
Principală problemă a părinților legată de această măsură a fost legată de supravegherea copiilor, având în vedere că o serie de angajatori nu sunt de acord cu munca la domiciliu, iar alți salariați pur și simplu nu își pot desfășăra activitatea profesională acasă.
Pentru toate aceste inconveniente a fost aprobată Legea 19 din 2020 care dă posibilitatea părinților de a își lua zile libere de la serviciu pe perioada sistării cursurilor școlare. Menționăm că decizia părintelui este obligatorie pentru angajator.
Astfel, conform prevederilor Legii 19 din 2020, părinții care au copii cu vârstă de până la 12 ani sau au copii cu dizabilități de până la 18 ani, înscriși în cadrul unei instituții de învățământ( de stat sau private) pot solicita angajatorului acordarea de zilele libere pe perioada suspendării cursurilor școlare. În acest sens, părintele care dorește să beneficieze de acest drept trebuie să depună o cerere scrisă la angajatorul său și o declarație dată de celălalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere în virtutea prezentei legi.
Atragem atenția că acesta este un drept prevăzut de lege pe care angajatorul nu îl poate refuza.
Este important sa aveti in vedere continutul Legii nr. 19/2020 în ceea ce privește acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în urma închiderii temporare a unităților de învățământ
- În urma închiderii temporare a unităților de învățământ, unui părinte care are copii cu vârstă de până la 12 ani sau copii cu dezabilități cu vârsta de până la 18 ani i se acordă zile libere pentru supravegherea acestora.
- Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinți către angajator, pe toată perioada în care autoritățile decid închiderea respectivelor unități de învățământ.
- În ceea ce privește indemnizația, aceasta se plătește pentru fiecare zi liberă din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului și este în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
- Această lege se aplică tuturor angajaților, atât din mediul public cât și din mediul privat.